"Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă,o lacrimă,o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun." Cella Serghi

21 octombrie 2017

Scrisoare către un străin pe care l-am iubit: Epilog (I)






Străinule,




   Poate că gândurile chiar atrag realitatea înspre noi. Poate că nu are tocmai sens ce-mi spun acum, însă tind să cred că gândurile mele mi-au adus în fața ochilor lucruri de care mă tem dar pe care mi le doresc în același timp. Gândurile mele au fost oare cele care te-au făcut să-mi treci calea de două ori într-o săptămână? Oare eu te-am chemat? Pentru că știu că n-au fost gândurile tale cele care au sperat să ne intersectăm într-o bună zi.

   Știu că n-o să mă uiți niciodată cu adevărat. Și n-o spun din dorința ca lucrul acesta să se întâmple. Ba dimpotrivă. Mi-aș dori să uiți totul. Mi-aș dori să privesc în ochii tăi într-o bună zi și să văd prin tine. Nu va fi așa. Am rămas împregnată în amprenta sufletului tău. N-o spun cu mândrie, n-o spun cu ură, ci o spun ca cea care odată ți-a cunoscut sufletul într-atât de aproape încât putea să ți-l simtă în palme. Și știu că ești unul din acei oameni care va trece pe lângă mine pe stradă prefăcându-se că nu mă vede. Te simți mic în preajma mea. Nu ai niciun fel de putere asupra sufletului meu. Nu genul acela de putere manipulatoare despre care tu (să) ai habar. Prezența mea te intimidează, te simți ca un om gol în plină stradă. Știi că eu am văzut mai mult din tine decât ar mai putea vreodată cineva să vadă. Ți-e teamă de amintirea mea. O vei înnăbuși cu brutalitate; vei nega că am existat vreodată; vei refuza cu repulsie orice gând legat de mine și îți vei continua viața. Pentru că te pricepi atât de bine la asta. Dar inima te va trăda. Îți va bate cu putere gata să-ți iasă din piept. Însă tu ești omul gata să-și țină respirația numai ca să o oprească. Și o să negi. Și o să o minți și pe ea. Așa cum ai făcut cu mine; și cu cealaltă; și cu altele. Pentru că nu vei avea niciodată curajul să-i confesezi cum mâinile tale au transpirat pentru că eu ți-am trecut calea. Nu-i vei putea spune niciodată.

   Nu sunt cuvinte spuse cu răutate, nu este ceea ce-mi imaginez eu că se va întâmpla. Ci știu asta. Pentru o clipă îți vei aduce aminte. Pentru o clipa te vei întoarce cu mulți ani în urmă. Pentru o secundă te vei întreba ce-mi spune sufletul. Pentru o clipă inimile noastre se vor opri în tandem. Și după ce acea clipă va fi trecut, vei șterge tot, vei ridica zidul pe care ai știut mereu atât de bine să-l plasezi în jurul tău. Și vei bloca acea clipă undeva în străfundul inimii tale. Și singurul moment când acea clipă îți va mai cutreiera gândul va fi când ma vei vedea din nou. Eu am știut mereu că ești parte din mine. Pentru o clipă doar, vei ști și tu că simți la fel. Iar apoi, te vei întoarce la a fi ignorant, laș și prefăcut. Acea parte întunecată a ta pe care doar eu o știu. Scutul tău de apărare.
   Nu. Nu mi-e rușine de gândurile mele. Pentru că nu te vreau pe tine. Pentru că nu-ți doresc răul. De aceea nu mi-e rușine, pentru că nu ți-am făcut niciun rău vreodată. Pentru că am știut să accept realitatea chiar și când nu-mi mai doream să trăiesc în ea.

   Ai o datorie față de sufletul meu. Aceea de a nu nega că am fost acolo și nu ți-am dat drumul atunci când meritai să fii împins.


Rămas bun.




P.S. Nu, nu mai este despre tine. Mi-a fost teamă să-mi aștern gândurile, cred că mă gândeam prea mult la faptul că voi fi judecată pentru ele. Dar poate oamenii ar fi mai sinceri dacă nu ar fi atat de aspru judecați pentru gândurile lor.

04.09.2017


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu la ce te gândești?