"Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă,o lacrimă,o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun." Cella Serghi

4 ianuarie 2017

Am iubit? Te-am iubit? Ai iubit?


De câte ori v-ați întrebat dacă ați iubit vreodată cu adevărat?
Ironia face ca definiția din dex a verbului a iubi să fie următoarea:

IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 
Iar îndrăgostit, citându-l din nou pe dex:

ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva.
Și acum să-mi spuneți câți dintre voi ați zâmbit ironic la ceea ce ați citit mai sus. Și câți dintre voi nu v-ați pus din nou întrebarea : oare am iubit vreodată? Dacă am încercat să caut o definiție pentru a iubi, am ajuns să mă învârt in cerc : a iubi înseamnă a fi îndrăgostit în timp ce a te îndrăgosti înseamnă a începe să iubești pe cineva (?!).
Atât de ambiguu. 
Nu vorbesc prea des la persoana I pentru că nu-mi doresc să distanțez cititorul de cuvintele mele. Îmi place mereu să cred ca cei care ajung aici din întâmplare, se regăsesc în ceea ce împărtășesc. Însă de această dată, vă voi scrie aceste rânduri diferit...pentru că ce am învățat din jur, de la oameni, de la viață..este că a iubi este diferit pentru fiecare dintre noi.
Perspectivă.
Fiecare dintre noi are propria sa definiție pentru iubire. Fiecare a trăit-o în modul său unic. Prin urmare, cum am putea crede vreodată că a iubi se rezumă la un singur om? 
Am învățat ca lucrurile au importanță în funcție de cât de multă le acordăm noi. Iubirea, indiferent ce înseamnă ea, ne-o manifestăm în funcție de cât de multă atenție și importanță acordăm oamenilor și lucrurilor din jurul nostru. Și nimeni vreodată nu va putea spune în locul meu sau al tău dacă eu sau tu am iubit sau nu. Nimeni nu ar trebui să îngăduie cuiva să-i spună 'tu nu știi să iubești' sau ' tu nu m-ai iubit niciodată',
De aceea iubirea poate fi și perfidă și pură și înspăimântătoare și minunată. Este așa cum îi ingădui eu sau tu să fie. Nu cum îți spun oamenii că este.


“I am not sure exactly what heaven will be like, but I know that when we die and it comes time for God to judge us, he will not ask, 'How many good things have you done in your life?' rather he will ask, 'How much love did you put into what you did?” 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu la ce te gândești?