"Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă,o lacrimă,o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun." Cella Serghi

30 iulie 2015

We're all alone in this world


Ti se intampla vreodata sa ai atat de multe lucruri de spus dar sa iti fie imposibil sa le redai cu voce tare? Nu e asa ca se simte ca si cand cineva te opreste, iti blocheaza cuvintele si pare ca iti sopteste "lasa, pastreaza-le doar pentru tine"?
Nu e asa ca nu vezi iesirea din situatia aceasta?

Stiu ca suna a cliseu, insa oare de ce mereu avem impresia ca fiecare zi este la fel, insa cand ne uitam in urma s-au schimbat atat de multe? Oare ne scapa esentialul sau ne facem ca nu vedem? Oare trece viata pe langa noi si nu pretuim clipa suficient de mult? De cand ma stiu am doar intrebari de pus, intrebari care mi-au ramas adesea fara raspuns. Altele care au ramas nespuse doar pentru ca nu a existat suficient curaj.

Cu toate astea am invatat ceva, ceva ce poate nu se plica decat catorva care vor citi acum, insa asta cred eu. Singurul caruia putem sa-i transmitem gandurile noastre asa dezgolite, fara coperta, fara reinterpretare..este Cel de Sus. Nimeni altcineva n-o sa ne cunoasca gandurile asa cum sunt ele, in profunzimea lor. Este imposibil ca o alta fiinta umana sa stie ce e de fapt in gandul nostru. Sunt ganduri care ne scapa pana si noua insine. Sunt temeri pe care le ascundem adanc in noi pentru ca ne infioara mult prea mult. Dar de El nu le putem ascunde.





"I have been easy with trees
Too long.
Too familiar with mountains.
Joy has been a habit.
Now
Suddenly
This rain.” 
― Jack Gilbert

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu la ce te gândești?