"Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă,o lacrimă,o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun." Cella Serghi

6 noiembrie 2015

Tu ești România, tu schimbi România.

   


 



  M-am născut acum 24 de ani și vreo câteva luni într-un oraș despre care nimeni nu a auzit vreodată, aici unde eu locuiesc acum. M-am născut într-o țară despre care aici nu se știu atât de multe iar ce se știe sunt fie lucruri neadevarate fie prea puțin importante. Așa că eu am devenit responsabilă față de țara mea. Pentru oamenii care mă cunosc și nu îmi vorbesc limba, eu sunt oglinda țării mele. Eu sunt un etalon și chiar un simbol pentru țara mea, in ochii lor. Prin prisma mea, acești oameni, fie vor vrea sa îmi viziteze țara cu nerăbdare, fie vor rămane cu un gust amar. Iar eu știu asta.
     Am crescut într-o familie de oameni cu frică de Dumnezeu. Nu am avut niciodată prea multe însă mereu ne-am avut unul pe celălalt și așa nu ne-a lipsit nimic. Mama m-a învățat să nu mă tem vreodata pentru cele materiale și să fiu bună cu cei din jurul meu. Cu siguranța nu am ajuns la maturitatea mamei mele, însă sper ca ușor ușor să ajung acolo. Spun toate astea pentru ca tu acela care citești rândurile acestea sa poți să ai o imagine despre cine îți reprezintă țara, undeva departe de ea.
    Aici unde oamenii sunt curioși să afle, să exploreze și să înțeleaga lucruri. Eu îi ajut să faca asta zi de zi, atunci când vine vorba de Romania. Să vă spun că au transmis gândurile lor bune față de tragedia din 30 octombrie? Sau să vă spun că managera mea de origine chineză dar născuta în Marea Britanie a gătit ciorbă de pui și a spus că a fost cea mai bună supă pe care a mâncat-o vreodată? Sau v-aș mai spune cum prietena mea din Iran a mâncat zacuscă de la mama și spunea cum simte mirosul de vinete coapte pe foc de parca le-ar fi făcut cineva atunci? Poate despre tot departamentul unde lucrez care săptămânal învață un nou cuvânt în limba română? Și despre mirarea colegei mele de birou când a descoperit că Transilvania este în România și că peisajul este de poveste? Sau poate despre privirile uimite atunci când le povestesc că da, în România avem căruțe cu cai și eu pot să "conduc" una. Și le tot povestesc zi de zi despre cât de frumoasă este țara mea.
     Dacă știi cum să le vorbești oamenilor, ei vor ști să perceapă mesajul. Daca eu le-aș povesti cu ură și dispreț că atunci cand eram copil mergeam desculță și duceam vaca la păscut în baltă, cu siguranță le-ar fi milă că am avut parte de o așa copilarie. Însă eu le povestesc despre cât de frumos era când eram copil și mâncam corcodușele necoapte direct din pom, despre faptul că beam laptele de la vacă exact când era mulsă sau despre cum ne dădeam pe derdeluș. Și atunci le transmit și lor, iubirea mea față de țară. Și poate poate, vor vrea să o viziteze.
    Atunci când vom învăța să ne iubim aproapele și să respectăm pe cel de lângă noi, atunci vom schimba România. Fiecare dintre noi.


Cu drag și dor,
Oana
 

30 iulie 2015

We're all alone in this world


Ti se intampla vreodata sa ai atat de multe lucruri de spus dar sa iti fie imposibil sa le redai cu voce tare? Nu e asa ca se simte ca si cand cineva te opreste, iti blocheaza cuvintele si pare ca iti sopteste "lasa, pastreaza-le doar pentru tine"?
Nu e asa ca nu vezi iesirea din situatia aceasta?

Stiu ca suna a cliseu, insa oare de ce mereu avem impresia ca fiecare zi este la fel, insa cand ne uitam in urma s-au schimbat atat de multe? Oare ne scapa esentialul sau ne facem ca nu vedem? Oare trece viata pe langa noi si nu pretuim clipa suficient de mult? De cand ma stiu am doar intrebari de pus, intrebari care mi-au ramas adesea fara raspuns. Altele care au ramas nespuse doar pentru ca nu a existat suficient curaj.

Cu toate astea am invatat ceva, ceva ce poate nu se plica decat catorva care vor citi acum, insa asta cred eu. Singurul caruia putem sa-i transmitem gandurile noastre asa dezgolite, fara coperta, fara reinterpretare..este Cel de Sus. Nimeni altcineva n-o sa ne cunoasca gandurile asa cum sunt ele, in profunzimea lor. Este imposibil ca o alta fiinta umana sa stie ce e de fapt in gandul nostru. Sunt ganduri care ne scapa pana si noua insine. Sunt temeri pe care le ascundem adanc in noi pentru ca ne infioara mult prea mult. Dar de El nu le putem ascunde.





"I have been easy with trees
Too long.
Too familiar with mountains.
Joy has been a habit.
Now
Suddenly
This rain.” 
― Jack Gilbert

9 ianuarie 2015

Carti: Diavolul si domnisoara Prym, Paulo Coelho



Am citit aceasta carte intr-o singura zi, pe cand ma intorceam acasa, in cele doua zboruri. Primul cuvant care imi trece prin minte despre ea este: suspans. Te tine cu sufletul la gura pana la ultima pagina. 
Nu ma supara acest fapt, doar ca pe cat de imprevizibila este la inceput, pe atat de previzibil este finalul cartii. Nu am mai citit Coelho pana acum, doar texte scurte. Nu stiu daca acesta este stilul sau sau este vorba doar despre aceasta carte.
Cand am citit descrierea ei, am crezut ca voi afla niste raspunsuri la intrebari pe care le caut demult. Intotdeauna m-am intrebat daca noi oamenii in esenta suntem rai sau buni. Si intodeauna am vrut sa cred ca suntem buni, dar ca odata cu pacatul stramosesc am ales raul, am ales gresit. 

Actiunea cartii se petrece intr-un sat rupt de lume si civilizatie, numit Viscos. Acolo oamenii se cunosc intre ei, au aceeasi rutina de ani de zile si pare ca nimic niciodata nu ar distruge aceasta liniste. Totul pana diavolul isi face aparitia. Este interesant cum, daca citim printre randuri, intelegem cum raul poate sa apara exact acolo unde este asteptat mai putin. Exact acolo unde omul pare sa creada ca este multumit si linistit cu viata sa. Si atunci cand apare, omul este pus ca si Adam si Eva, in fata unei alegeri.
In Viscos nicodata nu se intampla nimic iesit din comun, fiecare locuitor isi urma treburile zilnice legate de pamant si animale. Intr-o zi, un strain alege sa poposeasca in acel sat, luandu-si o camera la hotel. 

Scenariul care a urmat este, din perspectiva mea, unul extraordinar. Acel strain a pierdut tot ce a avut mai important pe lume: familia. Fost om de afaceri in industria aramamentului, foarte bogat si implinit pe toate planurile, a aflat intr-o zi cum este sa pierzi totul in viata. Familia sa a fost omorata de o grupare teorista, exact cu armele facute de el, in urma unui santaj esuat. 
A pus la cale un plan in urma caruia el urma sa-si piarda sau sa-si recastige increderea in umanitate. A mers intr-un sat in care toti locuitorii erau catalogati drept oameni cu frica de Dumnezeu, a ales o "victima" care nu isi gasea fericirea si rostul in viata: domnisoara Prym, a luat 11 lingouri cu aur si a trecut la actiune. Strainul a considerat ca ceea ce i s-a intamplat familiei sale a fost o nedreptate pe care nu o merita. Manat de diavol care ii sustinea toate actiunile, strainul a abordat-o pe domnisoara Prym. I-a explicat acesteia ca ce-si dorea el era sa vada daca oamenii sunt buni sau rai in esenta lor.
Strainul a vrut sa demonstreze ca linistea acelui sat avea sa fie perturbata din cauza aurului, a unei himere, si ca oamenii ar fi in stare sa comita o crima, pentru propria lor bunastare.

Nu am sa dezvalui mai multe pentru ca nu ar fi corect din partea mea. Cert este ca Paulo Coelho descrie omul in lupta sa pentru bine sau rau, exact pe intelesul tuturor. Incercarile la care sunt supusi oamenii ii definesc pe mai departe. Diavolii si ingerii par a exista printre noi, incercand sa ne indrume fiecare in felul sau. 


**

"In primul rand sa nu crezi in promisiuni. Lumea e plina de ele: bogatie, mantuire vesnica, dragoste fara sfarsit. Unii cred ca pot sa promita orice, altii accepta tot ce le asigura zile mai bune, asa cum trebuie sa fie si in cazul dumitale. Cei care promit si nu se tin de cuvant sfarsesc in neputinta si frustrare; la fel se intampla si cu cei care isi respecta promisiunile facute."

"Ori de cate ori vreti sa realizati ceva, pastrati-va ochii deschisi si asigurati-va ca stiti exact ce anume doriti. Nimeni nu-si poate nimeri tinta cu ochii inchisi."

"Exista doua feluri de idioti - cei care renunta sa faca ceva pentru ca au primit o amenintare si cei care cred ca fac ceva pentru ca ameninta."

"Pana si Dumnezeu are un infern: dragostea lui pentru oameni."

"Omul are nevoie de ceea ce e mai rau in el ca sa realizeze ceea ce este mai bun in el."

"Poate ca duelul dintre bine si rau are loc clipa de clipa in inima fiecarui om, campul de bataile al toturor ingerilor si diavolilor; acestia se lupta pas cu pas ca sa castige teren, de-a lungul multor milenii, pana cand, in cele din urma, una dintre cele doua forte o va distruge pe deplin pe cealalta."

***