"Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă,o lacrimă,o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun." Cella Serghi

15 iunie 2014

23

Și a mai trecut un an..

Forget me not.
Am strâns vreo 23 pana acum și nu au fost degeaba, zic eu. Simt cum a venit acel moment în care nu mă mai grăbesc să cresc, nu vreau să mai treaca timpul ca să se mai termine vreo etapa. Vreau sa ma bucur de ceea ce am acum cât mai mult.  

Acum 4 ani terminam liceul. Ma uit cum a terminat ultima generație acum și nu-mi vine să cred că au zburat 4 ani. Anul trecut pe vremea asta lucram cu spor la licență. Și tot așa aș putea spune de fiecare an care a trecut.. Avem momente cheie în viață care ne ajută să măsuram timpul: ex "au trecut 3 ani de atunci..". Și așa realizăm cum a trecut și ce am realizat. Oricând avem ocazia ar trebui să creem astfel de momente cheie. Însă va trebui să le facem ca și adulți cu responsabilități depline. Liceul n-o să-l mai facem încă o dată, asta este clar; n-o să mai existe vreun bacalaureat și nici „primul job”. După toate aceste etape, care sunt aproape inevitabile, stai și te gândești „și acum?”. Nu, nu mă înțelegeți greșit. Pentru că nu va intreb ce faceți cu viața voastră. Sunt sigură ca fiecare om are un drum precis pe care și-ar dori să meargă sau cel puțin bănuiește. Vă întreb ce faceți în viața voastra astfel încât să puteți sa faceți o retrospectiva în fiecare an și să vă gândiți cât de multe ați realizat.

Să nu irosim clipe, să nu înlăturăm oameni, să nu uităm de noi. În viață avem nevoie de ajutor, nu putem să trecem prin ea fără un ajutor. Să-l acceptăm și să-l răsplătim întotdeauna. Să iubim tot ce ne inconjoară, să prețuim tot ce avem și să nu ne mai gândim că ne lipsește ceva.

23 de ani..Am inceput să scriu aici când aveam 17 ani.. Voiam să schimb lumea, voiam să o fac mai bună.
Și voi face asta.

Dreams are free.

“Never forget what you are, for surely the world will not. 
Make it your strength. 
Then it can never be your weakness. 
Armour yourself in it, and it will never be used to hurt you.” 
― George R.R. Martin


4 comentarii:

  1. "Simt cum a venit acel moment în care nu mă mai grăbesc să cresc, nu vreau să mai treaca timpul ca să se mai termine vreo etapa. Vreau sa ma bucur de ceea ce am acum cât mai mult."

    Ahhh, oare de ce nu facem asta mereu? De ce nu ne bucuram de ce avem, atunci cand avem? De copilarie, de anii de liceu ... (Ma) intreb asta caci mereu ne dorim sa crestem, sa aflam cum e sa faci un anumit lucru, dar uitam ca, de fapt, acum ceva timp ne doream sa facem ce facem acum; acum nu ne mai dorim?

    La cat mai multi anisori de Blogger >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, copil frumos! Asa e cursul vietii, cand suntem mici ne grabim sa crestem iar cand devenim adulti nu stim cum sa mai incetinim cresterea.. Important este sa nu treaca anii degeaba pe langa noi, sa lasam o urma pozitiva in uma noastra..

      Multumesc, la fel si tie !

      Ștergere
  2. nu ai mai scris de prea mult timp!~

    RăspundețiȘtergere

Tu la ce te gândești?