"Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă,o lacrimă,o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun." Cella Serghi

19 februarie 2013

Cărți: Exerciții de echilibru, Tudor Chirilă


       Există mai multe motive pentru care mi-am dorit să citesc această carte. Și da,principalul motiv este Tudor Chirilă. M-am gândit așa: ca actor, este genial; ca artist, nu ai cum să-l uiți; să vedem dacă și ca scriitor se ridică la înălțimea așteptărilor. Și m-am convins că așa este.

Am fost la concertul Vama la Sala Palatului, am fost și la lansarea cărții la Gaudeamus,unde m-am ales cu un autograf chiar pe prima pagină. Tudor Chirilă este sensibil și scrie pentru el, nu pentru ca cineva să-l citeasca, exact cum a spus și Cristian Tudor Popescu când s-a lansat cartea. 
Cartea aceasta este compusă din multe alte cărți mai mici. Nu ai cum să te plictisești citind-o pentru că nu știi niciodată cu ce poveste te va surprinde următoarea pagină. Am citit-o printre suspine și zâmbete. Am reflectat asupra a ceea ce descopeream acolo și mi-a dat de gândit.

Te face să realizezi că iubirea este cel mai frumos sentiment dăruit de Dumnezeu și că societatea în care trăim sufocă iubirea și fericirea. Suntem prinși in fuga vieții și uităm să ne oprim pentru o clipă sa privim cerul și sa tragem adânc aer în piept. 

Pentru că în această situație cuvintele mele sunt de prisos, va invit să vă delectați cu câteva pasaje pe care le-am cules din carte. Sper să vă convingă ca merită citită și păstrată bine în bibliotecă.Țin să specific faptul că nu ține cont de vârstă.
O carte care mă inspiră.
***

“ Timpul se retrage din viețile noastre, iar odată cu retragerea lui rămâne brutalitatea răspunsurilor venite prea devreme. Timpul fuge de mine în seara asta. Poate că singura noastră șansă e să fugim noi după el. Cu voia lui Dumnezeu.”

“ …Unde vreau să ajung cu atâtea întrebări la care n-aș putea suporta povara răspunsului greșit…? Și de ce-ar mai conta peste ani precizia amintirilor tale, iubito? De ce-ar mai conta peste ani? Ce ciudați suntem noi, oamenii.. Ne proiectăm fericirea și dramele în viitor, negând iresponsabili prezentul. Căci dacă aș accepta prezentul, iubito, tu n-ar mai trebui, oarbă fiind peste zece ani, sa răspunzi la toate incertitudinile unei iubiri îngropate… Dar când s-a îngropat iubirea? În prezent, iubito… în prezent…”

”Băi fraierilor! Nu înțelegeți că e vorba de iubire?! Nu înțelegeți băi că ne așteaptă undeva după colt? E vorba de iubire, mă! Nu înțelegeți că la toți ne e dat să iubim? Absolut la toți? În mod egal, mă! Jumătațile noastre ne așteaptă, dar noi ne rătăcim, orbecăim în întuneric! Dumnezeu e iubire, mă! Nu înțelegeți că e atât de simplu ? Nu înțelegeți că trebuie să luptăm să ieșim din întuneric ca să ne găsim unii pe alții!! Unde îl căutați pe Dumnezeu? E simplu! Dumnezeu vrea să ne luptăm să găsim iubirea! Diavolul e în noi și ne face să rătăcim în întuneric! Voi nu înțelegeți că Diavolul strică puzzle-ul? Trebuie să ne iubim, înțelegeți?”

”Mă gândesc la sufletul meu ca la o camera mare cu pereți de tablă și ecou nesfârșit. Într-un colt zace inima… Din tavan spânzură un bec. În jurul lui, atrase de lumină, roiesc gândurile. ”

” Dumnezeu stă ascuns în spatele stelelor și proiectează imagini pentru fiecare dintre noi. Filmele noastre, milioanele de filme proiectate de Dumnezeu și vizionate în avanpremieră de îngeri. ”

”Ce frumos că visele nu sunt afectate de criză.”
”Vindecă-te singur. E tot ce poți face pentru tine.”
”Al naibii să fiu dacă ai nevoie de cineva ca să suferi și mai apoi să te vindeci.”

”Nu, din păcate, conștiința nu e reglabilă ca un ceas deșteptător. Ar fi atât de simplu să ne amintim zilnic că trebuie să construim amintiri frumoase.”

”Trebuie să-i sperii din când în când pe oameni ca să-și prețuiască viața.”

”O singură întrebare uităm să ne punem, preocupați de această goană nebună: Dacă fericirea este cea care ne caută pe noi și nu ne găsește pentru că ne jucam prea mult de-a baba-oarba? Dacă fericirea caută în noi tot ce căutăm noi și noi în ea? Dacă fericirea reclamă fericirea? ”

”Ce bine că Dumnezeu e singurul dealer al Fericirii, altfel ne-am trezi cu tot felul de distribuitori și trade marketing. Mai bine așa... anumite stări chiar nu merită îmbuteliate.”

”Iubirea e ca o ceapă cu multe foi.Trebuie să plângi ca să ajungi în miezul ei.”

”Secretul este să iubești un om pentru tot ce nu îți poate oferi.De-abia atunci nu te vei iubi pe tine în el. De abia atunci el nu-ți va fi oglindă și vei privi cu adevărat în sufletul lui.”

”Ați văzut filmele alea în care oamenii, ca să se razbune, mai trag niște gloanțe în cadavrul dușmanului lor, deși știu că acesta e mort? Ei bine, oricâte gloanțe ai descărca în cadavrul unei iubiri pierdute, n-o să-ți potolești setea.”

14 comentarii:


  1. Chiar mi-ai stârnit interesul!
    Interesante citate:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mereu am vazut in Tudor Chirila un model demn de urmat pentru toti tinerii si nu numai:"oricâte gloanțe ai descărca în cadavrul unei iubiri pierdute, n-o să-ți potolești setea.”
    Mi-ar fi placut sa nu fie asa si sa avem posibilitatea debarasarii de trecut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este pasajul meu preferat din toată cartea..

      Ștergere
  3. Poate că e cel mai dureros pasaj...
    Nu-mi place să cred că așa o să fie mereu astfel oricât de impresionant ar fi citatul nu vreau să-i dau curs in viața mea.Cred că așa ar fi cel mai corect fața de toți cei care au suferit o dragoste pierdută...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca regasim o farama din trecut in acel pasaj, nu inseamna ca trebuie sa-i dam curs si in prezent. Este doar o alta definitie a durerii, daca pot spune asa.

      Ștergere
  4. Chiar si amintirile placute pot fi dureroase atunci cand stii ca acele intamplari nu se vor mai repeta niciodata la aceeasi intensitate sau cu aceleasi persoane.

    Asa cum spune si Uuoana sa lasam trecutul in trecut si sa traim prezentul pentru a ne face mai frumos viitorul.

    Sa fiti iubiti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc ca, in graba ta, ai trecut din nou pe aici, actorule :)

      Ștergere
  5. l-am placut cu Vama Veche , cu Vama.Il plac ca autor .....
    Il ascult la radio. Am sa cumpar cartea . E superb.

    RăspundețiȘtergere
  6. M-ai facut curioasa! De abia astept sa o citesc! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. am nevoie de ea digital pentru tableta unde o pot gasi ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am idee, imi pare rau. Trimite-i un mesaj lui Tudor Chirila pe facebook, raspunde intotdeauna.

      Ștergere

Tu la ce te gândești?