"Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă,o lacrimă,o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun." Cella Serghi

18 aprilie 2012

Oamenii NU se schimba


..


Am stat si m-am gandit ceva timp la un lucru : se schimba oamenii sau nu? Cred ca mereu am spus ca DA oamenii se schimba si acum , de curand, am realizat exact contrariul. Ganditi-va mai intai la voi apoi la celelalte persoane si o sa-mi dati dreptate.
Tindem sa credem mereu ca facem lucrurile in asa fel incat sa devenim mai buni , sa imbunatatim anumite parti, fie ca sunt pe plan personal,intelectual,profesional.Ne place sa anticipam mult si uitam ca desi in ordinea fireasca a lucrurilor totul ar trebui sa urce ,treptat, de la rau la bine, nu este asa. Garanteaza cineva ca in viata trebuie doar sa urci? Nu.
Intotdeauna , dar INTOTDEAUNA o sa ne intoarcem la persoana care am fost initial. Face parte din noi, este acolo, poate ca nu ne-o dorim sau poate ca nu ne mandrim cu acel eu al nostru dar daca il negam n-o sa dispara. E ca si cu greselile pe care le facem din nou si din nou.. Invatam din ele, suntem si constienti de ele, dar nu ne oprim.
Eu ,nu m-am schimbat , am mai invatat cate ceva intre timp , poate ca mi-am schimbat stilul vestimentar si nu-mi mai place atat de mult ciocolata alba pe care obisnuiam sa o ador, DAR ,in adancul sufletului am ramas aceeasi persoana ,trasaturile dominante vor iesi mereu la suprafata : daca obisnuiam sa mintim si avem senzatia ca ne-am indreptat, ne inselam, o sa mintim iar; daca eram dezordonati si ne-am impus sa fim mai calculati si ordonati si chiar ne-a iesit acum , o sa fie iar haos.
Traim aceleasi momente in aceasta viata,doar ca sub o alta forma: se schimba doar timpul,locul si eventual oamenii din jur care dispar si ,inevitabil, sunt inlocuitii de altii . Doar nu degeaba viata este comparata cu o roata care se tot invarte si ajunge intr-un punct in care a mai fost odata , si inca o data.. Am facut paranteza asta ca sa intelegem cu totii ca NU, nu ne vom schimba niciodata : esenta e acolo. Devenim o versiune mai buna sau mai rea a noastra , dar tot acolo suntem.

12 aprilie 2012

Poveste -partea a7a- Nimic nu este pentru totdeauna.

Undeva in istoric, v-am spus o poveste de iubire in sase parti a doi adolescenti (POVESTE - partea 1 , 2 , 3 , 4 , 5 , 6 ). Era vorba de o iubire inocenta pe care o traim cu totii mai devreme sau mai tarziu; cei care nu ajung sa o traiasca le pot spune ca imi pare rau pentru ei. Povestea a mai continuat mult timp din momentul in care eu am terminat sa va mai mai spun despre ea, a continuat pana la 3 ani si 6 luni,da! M-am intors acum sa va spun ca ...toate povestile au un sfarsit si NIMIC nu este pentru totdeauna, nimic! Acesta e finalul unei povesti fara sfarsit.

Au trecut impreuna prin multe ,au ajuns din doi liceeni de 17 ani sa fie doi studenti de 20 de ani.. s-au iubit mai presus de toate , s-au respectat ...toate pana la un moment dat.
El i-a spus ei mereu :" Nu va interveni nimeni niciodata intre noi , decat daca este lasat. Dumnezeu ne-a unit, daca El nu ne va desparti ,cine va avea puterea sa o faca? Este cineva mai presus ca EL?". Si a fost altcineva . Ruptura dintre ei s-a produs treptat, nu realizau cat de mult se indepartau unul de celalalt , mai ales din cauza obisnuintei care era ca un efect placebo. OBISNUINTA asta , ne poate face sa nu mai apreciem dragostea, stiati? Obisnuinta se infiltreaza intre 2 oameni , ii minte ,le da o stare de confort din care le e greu sa mai iasa si apoi...dintr-o data ,obisnuinta desparte oamenii.
Cum s-a gresit? Ea era neconditionat acolo langa el. Indiferent de orice. Acest lucru i-a dat lui siguranta aceea ca , nu conteaza ce s-ar intampla, ea e acolo si va fi mereu. Asa ca nu a mai apreciat-o asa cum ar fi trebuit. Ea a uitat sa se faca vruta, a uitat sa se puna in "pericolul" de a fi pierduta de el si ...practic, el nu mai avea pentru ce sa mai lupte. SIGURANTA. Exact ca atunci cand ne gandim la mama noastra: mama nu ne va parasi vreodata , ne va ierta mereu , ne va primi inapoi oricat de mult am gresi.
El? A inceput sa nu-si mai deschida sufletul in fata ei , s-a lasat prins de mrejele altcuiva cu care prefera sa-si imparta gandurile si usor usor, fara sa realizeze macar, pe ea, a lui, a lasat-o in urma..Nu a avut curajul niciodata sa recunoasca faptul ca o inselase luni intregi, fie ca doar cu gandul, cu privirea ,cu trupul...dar o inselase. El a luat decizia sa se desparta, si din nou a ascuns adevaratul motiv: faptul ca era o a treia persoana intre ei. Acea a treia persoana este acum NOUA EA a LUI.
Pana acum 2 luni , timp de 3 ani si 6 luni ,un lucru pe care EA l-a stiut sigur era ca il iubea pe el mai mult decat propria viata. Dupa 2 luni in care nu si-au vorbit , nu au auzit unul de celalat..EA poate spune ca il mai iubeste?E confuza. Stie sigur ca ii este sufletul plin de dispret si de indiferenta ,pentru ca ..oricum ar fi fost , nu merita asta. Niciun om nu merita sa fie mintit fara scrupule.Nimeni. Inseamna ca esti lipsit de suflet daca poti minti un om asa . Nu esti om.

Dragostea? Este atat de fragila , este rea si lipsita de ratiune. Dragostea pune stapanire pe tine ,iti ia tot, nu-ti lasa nimic. Merita pentru cateva clipe de fericire suprema sa-ti sacrifici totul si sa ramai cu nimic? Inca vreau un raspuns la intrebarea asta.
Unde dispare iubirea cand doi oameni se despart?Ea unde se duce?Trebuie sa fie un loc, ceva;mi se pare nedrept sa dispara pur si simplu fara o explicatie.



Ce-a mai ramas din NOI? ...
...Care NOI?!Nu-mi amintesc sa fi cunoscut vreodata pe...NOI.



Sfarsit.






3 aprilie 2012

Unde ne-am lasat sufletele?

Ati avut vreodata un moment in care ati fost plini de ura,ranchiuna si de rautate la cel mai inalt nivel? Unul din acele momente in care simti ca orice urma de bunatate din tine a disparut, cand iti imaginezi ce-i mai rau pentru un om si vrei sa-l vezi pana si mort? Sper ca nu. Pentru ca va face efectiv sa uitati ca aveti un suflet , va transforma in monstri.
Presupun ca in viata fiecaruia dintre voi exista amintiri urate : persoane care v-au facut rau , prieteni care v-au tradat ,iubiri care v-au frant inima.. Sunt inevitabile , sunt printre noi , fac parte din viata. De ce ? Noi, oamenii le provocam. Facem toate astea chiar si cu buna stiinta uneori, fara scrupule , fara sa ne gandim la cel de langa noi.
Regret sa spun dar am simtit atata ura in suflet in ultima vreme .. Mi-e teama ca nu cumva sa ajung sa ma mint singura spunand ca AM IERTAT acei oameni care mi-au provocat amintirile urate din viata mea. Vreau sa cred ca mi-am gasit puterea sa iert, doar ca pe zi ce trece ..in loc sa fiu mai impacata cu mine , simt mai mult dispret ca niciodata.
Cum sa ierti ceva de neiertat?CUM?