"Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă,o lacrimă,o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun." Cella Serghi

24 octombrie 2009

Tacere.


In sfarsit,a ajuns.
Etajul al 7lea al cladirii,nici tipenie de om..stia de la bun inceput ca odata ce urci nu-ti este permis sa cobori.
Rectific:
nu-ti este permis sa calci a doua oara acolo unde deja exista umbra pasilor tai.
nu ai voie sa te intorci pe unde ai venit.nu exista o alta scara.
*
Un hol lung.In capete erau 2 ferestre care nici macar nu reuseau sa-l lumineze pe tot.
S-a indreptat la una din ferestre..a deschis-o.
Afara,o ceata groasa..un frig care-i ajungea la madulare.
S-a uitat atent la cladirea de vis-a-vis.
Era o fereastra cu perdea alba si draperii negre pe interior.Afara,pe pervaz se zarea o floare albastra intr-un ghiveci.
**

Si-a luat inima in dinti si a strigat : AM VENIT!
Un raspuns pare ca a rasunat din neantul tacerii.Sau nu. E doar ecoul care suna ca urletul unui lup singuratic.
Isi astupa urechile.
Era parca blestemata sa auda doar vocea mintii sale..

***

Si totusi..era o cale de intoarcere..singura: fereastra.


Un comentariu:

Tu la ce te gândești?