"Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă,o lacrimă,o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun." Cella Serghi

28 februarie 2009

Resentimente?



Ma lasa rece..multele lucruri din jurul meu.Si dacă stau bine si mă gândesc mă lasa rece..totul.
E un sentiment straniu să nu-i mai recunoşti pe cei pe care odată erau o filă din cartea ta,cei ce erau prin definitie prieteni..să vrei să faci ceva pentru a-i recupera, pentru a-i mai vedea macar o singura dată aşa cum îi ştiai..si astfel să ramai cu lucrurile frumoase.
Îi vezi pe bariera dintre bine şi rau ,ţi-e teama de partea in care vor aluneca ..de urmarile ascensiunii sau decăderii.Şi de ce ţi-e teama nu scapi.Pe o parte te învinovăţeşti pentru simplul fapt că, n-ai fost acolo să impiedici asta.Apoi vin întrebarile: tu eşti cel care trebuia să fie acolo? Ar fi vrut cineva sa fii tu acolo?
..Si renunţi..gândeşti că, daca n-o să fii tu acela care îndreaptă lucrurile ..sigur va fi altcineva..sau cel puţin aşa speri..ştii sigur ca ,odata..ai dat totul ca să fie bine.
E uşor să-ţi faci prieteni..e greu să-i pastrezi..şi e dureros să-i descoperi.






Digul
-Octavian Paler-

Marea loveste digul pe care in seara aceea

n-am avut curajul sa mergem la capat. Piatra

uda

luneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca

eram neatenti,

ne puteam prabusi in apa ce fierbea

dedesubt.

Dar am fost atenti. Ca totdeauna. Atat de

atenti

inca intr-o zi vom renunta sa ma patrundem

pe dig.

Ne vom multumi sa ne-aducem aminte de el,

apoi ne vom aduce aminte mai rar

si il vom uita in cele din urma,

vom uita c-ntr-o seara eram poate hotarati

sa mergem la capat.

Acum chiar daca as merge pe dig,

nu mai pot s-o fac decat singur. Pot aluneca

sau pot inainta curajos. E totuna.

Si-as vrea sa uit in ce zi ma aflu, in ce an

si unde,

sa ascult marea lovindu-se intruna de dig,

sa ma intreb

cine sunt, ce varsta am si ce caut aici.

Si de ce m-am oprit in fata acestui dig,

ca si cum l-as cunoaste?

Un comentariu:

Tu la ce te gândești?